Elev din Botoșani, admis la cea mai prestigioasă instituție științifică din Franța: „Nu putem decât să ne plecăm cu apreciere în fața seriozității de care dă dovadă”

Elev din Botoșani, admis la cea mai prestigioasă instituție științifică din Franța: „Nu putem decât să ne plecăm cu apreciere în fața seriozității de care dă dovadă”
Tudor Darius Cardaș a câștigat numeroase concursuri și olimpiade naționale și internaționale / Sursă FOTO: botosaneanul.ro
Publicat: 03/05/2021, 12:26

Un elev din Botoșani care învață la Colegiul Național „A.T. Laurian” a fost admis la cea mai prestigioasă instituție de învățământ științific din Franța, respectiv l’École Polytechnique Paris.

Tudor Darius Cardaș este și cel mai tânăr cetățean de onoare al municipiului Botoșani după ce a câștigat numeroase premii la concursuri naționale, dar și internaționale, unde a obținut medalii.

Elevul din Botoșani, student la l’École Polytechnique Paris

Admiterea elevul botoșănean la prestigioasa l’École Polytechnique Paris a avut loc în două etape. Prima a constat în analizarea dosarului depus de ele, care conținea numeroasele lui diplome și medalii. În cea de-a doua etapă, Tudor Cardaș a susținut mai multe examene din domeniul științelor.

Printre ultimele mari realizări ale tânărului elev se află obținerea medaliei de argint la Olimpiada Națională de Matematică – aprilie 2021.

Medalii la concursuri internaționale

  • medalie de bronz – Internațional Mathematical Olimpiad-octombrie 2020;
  • medalie de argint – Olimpiada Balcanică de Matematică-31 octombrie -3 noiembrie 2020.

„Nu putem decât să ne plecăm cu apreciere în fața seriozității de care dă dovadă în autoinstruire și să-l felicităm pentru modelul pe care-l oferă celor de vârsta lui și de orice vârstă. Să-i urăm aceeași motivație puternică pentru a realiza nu doar temelia unei viitoare cariere de vârf, dar și înfăptuiri care să ne facă să-l aplaudăm și peste 10, 20, 30 de ani în calitate de cetățean de onoare, care-și reconfirmă constant valoarea. Felicitări părinților, profesorilor, familiei și tuturor celor care au contribuit la aceste succese notabile, succese cu care noi botoșănenii ne mândrim”, a transmis pe Facebook prof. Daniela Vicol.

Premii câștigate la concursuri internaționale

  • Medalie de aur Junior Balkan Mathematical Olimpiad 24-29 iunie 2017 – Varna Clasa a VIII-a;
  • Medalie de argint Tuymaada International Olimpiad 9-14 iulie 2018  – Yakutsk, Federația Rusă Clasa a IX -a;
  • Medalie de bronz International Mathematical Olimpiad 14-22 iulie 2019 – Bath, Marea Britanie Clasa a X-a;
  • Mențiune de onoare Romanian Master of Mathematics 20-25 februarie 2019 – București Clasa a X-a;
  • Medalie de bronz International Mathematical Olimpiad Octombrie 2020 – Ediție online, organizator Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea București Clasa a XI-a;
  • Medalie de argint Olimpiada Balcanică (virtuală) de Matematică 31 0ctombrie-3 noiembrie 2020 Clasa a XII-a.

De asemenea, acesta a câștigat numeroase premii și medalii și la concursurile naționale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
Cât câștigă Denise Rifai. Vedeta, incomodată de Dani Oțil și Răzvan Simion
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×